ActualitateEditoriale

ANCA HENDEA: UN JOC SERIOS, DELOC ÎN JOACĂ

În urmă cu o lună și o zi,  Nicușor Dan câștiga alegerile prezidențiale.

A pornit în precampanie  singur, chiar înduioșător  izolat de propriul partid, neluat prea în serios nici de electorat, nici de contracandidați, dar a crescut în ințenția de vot ca Făt-Frumos, în timp ce bateriile celorlalți competitori se stingeau pe parcurs, împreună cu energia susținătorilor lor.  În turul 1 al alegerilor din mai 2025, Simion a obținut 40,96% din voturi, iar Dan  doar 20,99%, pentru ca turul al doilea să îi aducă actualului președinte 53,6% din voturi, față de 46,4% lui Simion.

Încă din primul ceas al finalizării turului I, prin vocea președintelui interimar Ilie Bolojan, PNL și-a anunțat susținerea necondiționată pentru Nicușor Dan, declanșând un proces interesant de relansare a campaniei electorale. Comunicatorii consacrați ai liberalilor s-au retras, vocile frenetice din turul I au tăcut, fără să lâncezească, însă, comunicarea. Cei din eșaloanele 2 sau 22, neștiuți de mulți, au generat o mișcare de solidaritate în jurul candidatului proeuropean, de susținere a acestuia, la care au aderat votanți de toate culorile politice, apoliticii, indecișii până în acel moment. Cu toții aveau în minte imaginea lui Ilie Bolojan- premier, alături de cea a lui Nicușor Dan-președinte. Votul pentru președintele Dan este și votul pentru premierul Bolojan. Este votul  pentru normalizarea relației stat – cetățean, pentru reformarea clasei politice, pentru inițierea unei schimbări în paradigma de  funcționare a instituțiilor centrale și locale din țară, pentru România europeană, fără corupție și fără extremism.

https://monitorulzilei.ro/2025/06/13/vals-vals-fals/

Acesta este motorul votului acordat lui Nicușor Dan. El este președinte pentru că a susținut reforma statului și pe Ilie Bolojan prim-ministru. Bolojan propune reconstrucția statului funcțional, în care valorile clamate să devină valorile practicate: munca, respectul, onestitatea, asumarea, responsabilitatea. Regula jocului său este sintetizată în afirmația sa: „când faci ceva, întotdeauna vei deranja unele persoane. Dar dacă nu faci nimic, în final vei deranja pe toată lumea.”

Ce vedem acum, după o lună de negocieri între cele patru partide proeuropene?

Vedem un joc nebunesc de-a uite guvernarea, nu e guvernarea, care se prelungește mai mult decât ne-am fi dorit oricare dintre noi.

Vedem că Ilie Bolojan este singurul care a avut curajul de a ieși în fața națiunii. Riguros, asumat, informat, dar îngrijorat, el s-a adresat tuturor românilor, nu doar membrilor PNL sau presei, cu o atitudine matură și cu un veritabil discurs de premier. A vorbit răspicat, dar fără să dea ultimatumuri partenerilor de negociere. Ilie Bolojan nu folosește ieșirile în decor pentru a câștiga atenție, el nu are nevoie de astfel de artificii, discursul său documentat este suficient. A subliniat situația complicată în care ne aflăm, problemele cu care se confruntă România: deficit bugetar uriaș (9,3% din PIB, acumulat de mai mulți ani) care nu mai poate fi susținut, credite tot mai împovărătoare luate de stat, valori peste media UE la dobânzile plătite de stat, pericolul intrării în incapacitate de plată, absorbția scăzută a fondurilor europene, balanța comercială dezechilibrată.  Conferința sa de presă a stat sub semnul cuvintelor „corect”și „onest”, fără artificii de culoare.

Vedem un PSD care a suferit o înfrângere de proporții la prezidențiale: absența unui candidat social-democrat în turul doi și care acum se erijează în lider absolut, condiționează, cere, negociază. Ba mai mult, pare că a activat pepiniera S.O.S., P.O.T. și neafiliații, vreo 30 de parlamentari deocamdată, autointitulați „pol suveranist cu viziuni europene”, care își doresc „salvarea acestei țări”, după cum declara Dorin Silviu Petrea, viceliderul grupului S.O.S. din Senat.

În campanie, PSD a privit cu un ochi la slănină (Nicușor Dan) și cu altul la făină ( Victor Ponta) sau viceversa, ca în Caragiale, dar acum negociază de pe poziții de lider, cu frică de marea schimbare a echipei de conducere a partidului. Vedem în jocurile lor tactice practica tergiversării,  a ofertelor false, escaladarea, obosirea partenerului. Nicio vorbă pentru cei care i-au votat, nimic pentru țară, doar câte o declarație pentru presă.  În criza de încredere pe care o traversăm, cu o societate erodată de mediocritate și de iresponsabilitatea ultimei guvernări, cu o pătură clientelară bine înșurubată la banii publici, ombilical legată de greii zilei, cu asocieri de notorietate între lideri politici și persoane blamate din lumea gri a celor care mimează legalitatea în afacerile lor, Sorin Grindeanu pare foarte determinat în joc, încercând să livreze cât mai multe partidului. Negociază la sânge  pentru sine și pentru ai lui, blochează negocierile între partide, scoate cărți noi din joben – un joc serios, deloc în joacă. Parcă și-ar juca supraviețuirea  în fruntea partidului său și relevanța PSD pe scena politică, dar se joacă și cu așteptările alegătorilor. Astăzi, afirmă că nu PSD dorește neintrarea la guvernare a UDMR, trimițându-ne cu gândul la modul în care au decurs alte runde de negocieri, atunci când UDMR a ieșit de la guvernare, în primăvara lui 2023.

Vedem că prezența UDMR la guvernare nu este, încă, sigură și este condiționată de obținerea a două ministere de forță, avizatoare,  râvnite, se pare, de USR, care valorifică din plin ascendentul asocierii cu imaginea președintelui Nicușor Dan, fostul lor coleg de partid. UDMR nu acceptă să fie „ doar decor”, nu cere „altruism” din partea partenerilor, ci „echilibru și soluția ca fiecare să aibă ceva de spus”, atitudine legitimată de efortul consistent al comunității maghiare la alegerea președintelui,conform afirmațiilor lui Kelemen Hunor.

Ceea ce nu știm, în acest moment, este  soluția pe care o are în vedere președintele Nicușor Dan. Acesta cu siguranță stăpânește teoria jocurilor, care este o ramură a matematicilor aplicate, ca un olimpic sclipitor, cum este cotat de experți. Deci cred că a luat în calcul posibilitățile de acțiune ale fiecărui jucător, le-a anticipat încercările de maximizare a recompenselor pe care le pot obține, numărul de mutări. Cred că are în vedere un set amplu de ipoteze fundamentale, are matricea jocului nu doar schițată, ci bine conturată și rescrisă de câte ori jucătorii imprevizibili au apelat la noi strategii, motivați de câștig, cred că a pregătit  variante de răspuns pentru fiecare posibilitate.

Eu cred că el anticipează cum se va închide jocul și cred că a știut în fiecare moment  ce contrapondere trebuie să opună cerințelor nerealiste ale unora din jucători. Cunoaște dilema prizonierului, deci înțelege de ce o responsabilitatea împărțită la doi dă mereu greș, iar o nouă „rotativă” nu are mai multe șanse de reușită decât precedenta.

Mai cred că tandemul Ilie Bolojan – Nicușor Dan va lua cele mai bune decizii pentru țară, nu pentru sine, pentru că jocul politic este un joc de echipă, în care nu câștigi nimic pe termen lung, dacă operezi unilateral schimbări de strategie. Câștigul de moment este unul iluzoriu, pe termen lung devine pierdere.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button